Bloguri

Jurnal de sarcina

Alimentația

  • Niciodată nu am avut o alimentație extraordinar de sănătoasă, eram mare fan dulciuri și sucuri acidulate, însă nu făceam excese. Am avut noroc și de un metabolism extraordinar pentru că nu am avut o greutate mare. Însă bebelușa din burtică, încă de la început, mi-a schimbat obiceiurile alimentare. În primul rând, eu nu mâncam fructe. Și ce credeți, în sarcină, am început să mănânc fructe, și culmea, de sezon. Prin iulie am avut perioada fructelor de pădure (zmeură, afine), apoi am început cu piersici și nectarine, am continuat cu mere și pere, apoi cu portocale prin decembrie, ca acum pe ultima sută să fim mari fani banane. Niciodată nu mi-am trezit soțul să îl trimit în miez de noapte după te miri ce pofte ale mele, nu mi-au trebuit căpșune ori cireșe în mijloc de decembrie... 

    Un alt obicei parțial sănătos dobândit în sarcină a fost înlocuirea cafelei de dimineață cu lăptic cu cacao. Zic parțial sănătos pentru că Nesquikul cred ca nu are un conținut tocmai sănătos de zahăr. Însă pe tot parcursul sarcinii glicemia mea a fost mult sub limită, testul de toleranță șa glucoză a ieșit perfect, așa că am mai avut mici scăpări și ne-am mai făcut și mici plăceri alimentare.

    Kilogramele acumulate în sarcină sunt în număr de 18. E un pic cam mult pentru înălțimea mea de 170 cm. Este și un pic mai mult decât credeam eu că o să acumulez, dar mai mult ca sigur o sa îmi revin la forma inițială.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Bine ai venit!!!!

    ...și, după 39 de săptămâni de așteptare, momentul cel mare a sosit. Are loc întâlnirea cu cea mai importantă ființă din viața noastră de acum înainte, bebelușa noastră mult do...
  • Experiența alăptării

    Dacă în ceea ce privește modalitatea de naștere mi-a fost frică de naștere naturală, în ceea ce privește alăptarea mi-am dorit din tot sufletul să reușesc să îi dau puiului meu lapte...
  • Experiența nașterii

    Pe toată perioada sarcinii toate analizele și ecografiile am ales să le fac la o clinică privată, însă nașterea m-am gândit că ar fi bine să fie la o maternitate de stat. După mai multe că...
  • Bagaj maternitate

    Toate sursele de informare sfătuiesc viitoarele mămici să își facă bagajul de maternitate prin săptămâna 32 de sarcină, însă eu am amânat momentul până în săptăm&ac...
  • Cumpărături pentru bebelușa

    La începutul sarcinii mă gândeam că o să fac cumpărături pentru bebeluș abia la final și după ce se naște. Eram, recunosc, un pic superstițioasă și ascultam vorbele din bătrâni. Supe...

Din aceeasi categorie...

  • Camera bebelușului

    Oare este neapărat ca un bebeluș să aibă camera lui? 🤔 În momentul de față avem casa în construcții si unde locuim acum nu ne permite spațiul să amenajam o camera care sa fie a bebelinei. Într-adevăr ...
  • Emoții și trăiri inedite

    Sarcina este o perioadă cu totul aparte în viața unei femei. Ești copleșită de o mulțime de emoții. Pe de o parte, simți o bucurie imensă gândindu-te că vei aduce pe lume un copil și vei deveni mamă. ...
  • 27 ani si 2 minuni

    Ziua mea , 3 aprilie 2024 , una dintre zilele memorabile din viata mea. Chiar daca sotul este plecat cu munca , am avut o zi emotionanta . Plina de surprize ,de emotii,plina de implinire si recunost...
  • Geanta bebeluslui a ajuns azi!

    Draga comunitate,astăzi am.primit gentuta bebelusului. Mulțumesc foarte mult colaboratorilor și susținătorilor acestui proiect.Toate produsele primite sunt minunate,super utile atat pentru bebelus câ...
  • Marea asteptare

    40 de săptămâni si 3 zile. Te așteptăm cu nerăbdare bebe! Abia așteptam sa te ținem în brațe, sa te privim cum dormi ,sa te admirăm,sa iti simțim parfumul,sa știm ca esti a noastră! Stiu ca nu ne mai...
  • Karatistul nostru 💙🙈

    Dragul nostru copilaș, de abia așteptăm sa te cunoaștem. Ești un copilaș taaaare activ! Sper ca nu vei fi pe fus orar de America 🫣😂 burtica mea se mișca in toate părțile, chiar și acum la 34 săptămâni...
  • Cu bebe pe drumuri

    Avem deja 34 săptămâni, dar asta nu ne oprește din a participa la evenimentele dragi. Azi am fost sa ne bucurăm alături de verișorul nostru de 7 săptămâni. El deschide lista copilașilor in cercul nost...
  • Cum am aflat sexul bebelusilor

    Mereu am fost o persoana spontana care nu se incredere in superstitii si ma bucur ca am reusit sa pastrez si acum acest obicei si acum, deoarece au inceput parerile despre forma burticii, ten etc...Ch...
  • Pofte in sarcina

    Nu stiu care este treaba cu poftele in sarcina. Am ajuns aproape la finalul sarcinii si nu pot spune ca am avut pofte încât să nu mai pot. Cred ca mai mare a fost dorința de a mă vedea răsfățată ,de a...
  • Bebe si animalele de companie

    In curând urmează sa nasc si dețin o pisicuță. Toata lumea a inceputut sa ma bombardeze cu vorbe ca ce fac eu cu pisica cand apare bebe ,pisicuța doarme cu noi in pat in acest moment. Eu imi iubesc en...