Bloguri

Jurnal de sarcina

Emotii

  • Puiul nostru,

          Este prima data cand scriu despre tine, despre noi, despre ce simtim..

    Probabil ca ar fi fost frumos sa scriu in fiecare zi despre tine, dar cum nu obisnuiam sa am un jurnal de cand eram copil, nici acum nu le am cu scrisul, iarta-ma, mami e mai mult tehnica :)).

    Ingerasul nostru, este o saptamana minunata pentru noi toti, ne pregatim sa devenim o familie, ca apoi sa sosesti tu in sanul familiei noastre <3

    Sunt niste emotii de neimaginat de cand am aflat despre tine, sirenuta noastra. Vei simti si tu asta candva. Nici in mii de pagini daca mi-as fi asternut gandurile nu as fi reusit sa descriu ce simt si ce traiesc de cand am aflat de existenta ta. Esti o minune. Esti o minune care ne-a ajutat sa urcam o treapta a vietii, una foarte importanta - treapta familiei. Chiar acum in timp ce scriu, esti foarte activa, te misti de pe o parte pe alta a burticii, innoti probabil, sau iti faci siesta de dimineata, poate imi vei povesti intr-o zi ce faceai in burtica :D

    Inchei prin a-ti spune ca trebuie sa inchei, urmeaza sesiunea noastra de bonding de la care nu vreau sa intarzii.

    Ne mai scriem maine, draga jurnal. 

    Sa avem o zi minunata!


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • 3 anisori si un fratior in "butita"

    Hello puisorii mei <3 Astazi, we let the world know that: Yuhuuuuuu, ne marim familia, inmultim dragostea si bucuriile!!! <3 In curand vom fi 4 ! Ne simteam pregatiti? N-as sti sa iti raspund...
  • a trecut 1 an si o luna

    OMG, dragostea noastra!!! A trecut 1 anisor si o luna! Doaaaamne cum a zburat timpul. Parca totul s-a petrecut intr-o clipita, am inchis ochii si cand i-am deschis a trecut deja 1 an!!! Puiul meu, n...
  • Minunatii pe zi ce trece

    Iubirea noastra mica, Timpul trece si noi nu il simtim. Tu cresti atat de repede si de frumos incat imi doresc sa opresc timpul in loc, aici, acum! Esti minunata si pe zi ce trece esti si mai minuna...
  • 19 zile impreuna

    Iubirea noastra mica, Suntem impreuna de 19 zile. Totul e... magnific. Zile pline de emotie, de bucurie, de suparare, de durere, de invatare, de .., de.., de.. :D Zile pline cu de toate. Impreuna tr...
  • Am primit Gentuta bebelusului

    Iubirea mamei, Cu greu îmi gasesc timp sa scriu, de fapt nici nu vreau sa îl gasesc, pentru ca timpul meu este timpul tau acum! Dar tin sa iti spun ca am primit Gentuta bebelusului! Un ki...

Din aceeasi categorie...

  • Programare naștere

    05/03/2024, 35+6z de sarcină. Am fost la control, bebe Azaleea este bine, deja are aproximativ 2700g. In urma controlului i-am văzut și fața, din ecografie toată lumea îmi spune că seamănă cu mi...
  • Trimestrul III - ultima suta de metri inainte de marea intalnire

    Al treilea trimestru de sarcina a continuat in cazul meu cu o serie de simptome specifice (urinare frecventa, prurit, gingivita, secretie, balonare), intensificandu-se durerile lombare si confruntandu...
  • Geanta bebelusulu

    Buna mămici, sa știți că gentuță bebelușului este foarte utila, am folosit și au avut un rezultat foarte bun multe produse, și geanta este super încăpătoare, mulțumesc echipei 🙏❤️
  • Saptamana 36

    Bună mamici și viitoare mămici,sunt în săptămâna 36 și 5 zile de sarcina.azi am fost la control.Din păcate am afla ca am hipertensiune gestationala.Sunt la prima sarcina,pe care am obtinut-o destul de...
  • Galusca de 36 de sapt

    Pentru ca ne apropiem de termen si pt ca deja am doua operatii, ne cheama des la control. Azi avem biometrie. Baietii au ramas acasa, am mers doar cu E. I am vazut putin fatuca, e cu capul in jos si c...
  • Un nou control

    Bună dimineața, puiuțul nostru mic! Mami nu a mai scris de ceva timp pe blog deoarece am fost cam ocupata cu amenajarea camerei tale, suntem pe ultima suta de metri!😇 Azi am fost la un nou control am...
  • Săptămâna 36

    Bună puiul meu, ieri ne-am revăzut la control, slava Lui Dumnezeu ca ești bine, ai crescut, acum ai puțin peste 3 kg, deci ai timp sa bați recordul fratiorului tau😅 de 4 kg. Mami însă are probleme cu ...
  • Control de rutina

    Buna mămici. Ieri am fost la control de rutină cu mici emoții. Nu știu de ce dar la fiecare control merg cu emoții deși nu ar trebui pentru că totul este in regula. Doamna doctor m-a chemat la ora15:0...
  • 36de săptămâni

    Săptămâna 36 a început cu o vizita la spital. Am fost pentru un control de rutina,unde am făcut ecograf. Doamna doctor ne-a spus că suntem foarte cuminți,am luat foarte bine in greutate. La ultima mor...
  • Am intrat în luna a noua

    S-au scurs atatea zile de cand am scris ultima oara si s-au intamplat atatea lucruri. bune, zic eu. aniversarea fratiorului mai mare, mersul la mare, analize, ecografie...intru in linie dreapta si ma ...