Bloguri

Ouă încondeiate

  •  

    Pentru a realiza ouă încondeiate avem nevoie de:

    - Ouă (de preferinţă cele cu coajă albă sau cât mai deschise la culoare şi fără ştampilă de supermarket) Cel mai bine să găsiţi o sursă de ouă de încredere de la ţară. 
    - Condei/chişiţă, fie că îl cumpăraţi (l-am găsit într-un supermarket din oraş) fie că îl improvizaţi cum se vede în imagine. Dar de obicei aveţi şanse să-l găsiţi pe la târgurile de meşteri populari.
    - ceară de albine
    - vopsea de ouă (am încercat mai multe variante dar cea mai potrivită mi s-a părut Carmin-vopsea lichidă)
    - oţet
    - diverse vase (cratiţă pentru fiert ouăle, văsuţ metalic pentru ceară, cratiţă pentru vopsit ouăle)
    - o tablă metalică pentru ochiul mic de aragaz
    - lumânare
    - detergent de vase
    - 1-2 cârpe moi
    - şerveţele

     

     

     

     


    Se aleg ouăle cu coaja mai albă şi mai netede, se degresează folosind un detergent de vase, dar nu se insistă foarte tare. Se clătesc bine şi se pun la fiert într-o cratiţă/ibric pe care o umplem cu apă şi adăugăm puţină sare. Dupa ce dau în clocot, se lasă la fiert 5 minute.
    Dupa fierbere, ouăle se scot şi se lasă să se răcorească. Pot fi puse şi sub jetul de apă rece.

    Pasul următor e încondeierea.

    Pentru aceasta avem nevoie de o sursă de căldură, care să topească ceara. Eu mă folosesc de ochiul mic al aragazului pe care pun o plită şi peste această plită aşez văsuţul metalic pentru ceară. Vasul îl pun într-o parte, să nu fie chiar pe mijlocul ochiului de aragaz. Există riscul ca ceara să ia foc şi de aceea cer prudenţă. Ochiul mic de aragaz se ţine în permanenţă la minim.
    Am zis ca avem nevoie şi de lumânare. Pe aceasta o folosesc pentru a încălzi mereu vârful condeiului. Este una din cerinţele obligatorii pentru o cursivitate a desenului. Aşa că am în preajmă şi o lumânare aprinsă.
    Se încălzeşte bine condeiul timp de 5-7 secunde şi apoi se pune în ceara încălzită pentru o secundă. Se începe încondeierea ţinând bine oul într-o mâna şi condeiul în cealaltă. Se trasează linii, modele, fiecare ce doreşte. Când capul condeiului se răceşte, va trebui reîncălzit la lumânare şi apoi introdus în recipientul cu ceară.
    Tehnica nu e chiar simplă, pentru că a desena pe un ou cu un condei care scrie intermintent nu e la fel de uşor ca pe hârtie cu creionul.
    Dar cu răbdare şi exerciţiu, se ajunge la rezultatul dorit
    . Modelele sunt după imaginaţia fiecăruia.



     

    Pasul urmator, prepararea vopselei.

    Se clocoteşte apă cu puţin oţet şi se adaugă vopseaua. Când e gata, vopseaua se lasă la răcit. Nu insist asupra acestui aspect pentru că instrucţiunile le găsiţi pe spatele fiecărui plic de vopsea.

    Ouăle încondeiate se introduc în vopseaua aproape rece pentru că ceara de pe ele trebuie să se topeasca încet. Aici folosesc ochiul mijlociu al aragazului şi plită sub vasul cu vopsea. Dacă gresiţi la acest pas, riscaţi ca toată munca voastră de până acum să fie în zadar.
    Când observaţi că ceara se desprinde de pe ou, se scot pe rând ouăle din vopsea direct pe serveţele şi se tamponează. Imediat dupa aceasta, se ia fiecare ou în parte şi asează în cârpa moale cu ajutorul căreia se îndepărtează toată ceara de pe ou. Oul e încă cald, iar cârpa va îndepărta ceara care nu s-a topit decât parţial în baia de vopsea.

    Ouăle deja vopsite se mai lasă pe o farfurie timp de minim 10 min, după care pot fi lustruite cu un pic de ulei sau slănină pentru luciu.

    Nu e o muncă uşoară, dar rezultatul
     cred că merită efortul.


      

     

     

       

     



Comentarii

10 comentarii
  • adi2003
    adi2003 Pentru condei foloseste lemnut de salcie. Se crapa in dou la varf circa 1cm, se introduce tubuletul si apoi se leaga cu sfoara.
    9 mai 2013
  • adi2003
    adi2003 Unii zic ca e foarte util ca sa pui in tubulet un fir de par de cal. Dar n-am avut de unde...deci n-am incercat metoda.
    9 mai 2013
  • crista-s
    crista-s Multumesc mult. Asa e si eu am vazut un film pe youtube si acolo ziceau ca in tub se pune un fir de par de porc ( probabil dupa obicei). Eu as fi chelit o perie cu par natural dar nu stiam cum sa il fac sa stea in tub :-)) Merge si asa insa cum ai explica...  mai mult
    9 mai 2013
  • adi2003
    adi2003 Cu multa placere. Succes tuturor care vor citi si se vor inspira de aici.
    9 mai 2013

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • A înflorit liliacul!

        5 mai 2013 -  A înflorit liliacul la munte     E Sărbătoarea Paştelui şi totul prinde viaţă şi culoare.          O mireasmă d...
  • Ouă încondeiate

      Pentru a realiza ouă încondeiate avem nevoie de:- Ouă (de preferinţă cele cu coajă albă sau cât mai deschise la culoare şi fără ştampilă de supermarket) Cel mai bine să găsiţi o ...

Din aceeasi categorie...