Bloguri

Jurnal de sarcina

Controlul medical din saptamana 30

  • Astazi am mers la controlul medical din saptamana 30. Abia il asteptam pentru ca ma enerva ingrozitor o mancarime intima, desi in urma cu numai 2 saptamani am facut culturile si iesisera perfect, nici urma de bacterie, ciuperca sau virus. Dupa ce mi-a recomandat ovulele Canesten, a constat ca ma simt foarte bine si mi-a vazut bebelusa la ecografie ( care se misca aparent ff mult, numai ca eu nu simt, la ecografie avea chiar un picior pe ficatul meu, dar eu nu simteam nimic, inca nu imi explic cum), am vorbit despre cum va decurge cezariana, programata de acum pentru 4 mai din cauza placentei praevia. In principiu am aflat ca doctorita va face cea mai micuta si joasa taietura posibila, o va coase cu fire neresorbabile dar f fine pentru ca in momentul de fata dr considera ca plaga se inchide mai frumos decat cu lipici. In prima zi vor fi neplaceri si dureri, dar ca toate vor fi suportabile, ajutata de calmante sau fara. Cu 4 ote inainte de operatie nu voi putea manca sau bea apa si nici cateva ore dupa operatie, senzatia de frig poate aparea, dar vor fi paturi in sala si postoperator. Masajul pe burta dupa nastere se va face de maxim 2 ori pe zi si chiar daca va fi usor neplacut, are rolul de a face uterul sa se retraga frumos si sa raman cu abdomenul cat mai plat in maxim 6 saptamani de la nastere. Sotul are voie sa fie cu mine in sala de operatie si poate tine fetita in brate daca va vrea. Spre final doctorita mi-a spus ca toate variaza foarte mult in functie de starea mentala a fiecarei paciente, dar si pentru cele mai sensibile au antialgice si calmante care fac totul sa fie usor...m-am mai linistit ;)


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am nascut azi -Bine ai venit, minune mica!

    Astazi s-a incheiat jurnalul de sarcona si incepe o noua perioada. Am nascut prin cezariana programata la privat in jurul orei 13:43 o fetita de 2.730 kg. E tare draguta si eu ma refac destul de usor....
  • Am primit Geanta bebelusului

    Am fost sunata vineri, la aproximativ o saptamana dupa ce am primit confirmarea ca ma calific pentru Geanta Bebelusului de o doamna foarte draguta sa ma cheme sa vin sa o ridic personal din zona Piata...
  • Sarbatori Pascale cu burtica in 36 saptamani

    Burtica mea s-a facut uriasa, dar vad ca faptul ca am pus kilograme si prin alte parti ma ajuta sa mi-o port usor :) Bineinteles, nu este totul roz ( am mai avut dureri, mi se intareste burta cand ma ...
  • Cum am facut economii in sarcina

    Daca inainte sa fiu gravida si in primele luni de sarcina credeam ca lucrurile de copii sunt foarte ieftine si putine, incepand de prin luna a 6-a am inceput sa realizez ca toate costa si am inceput s...
  • Au mai ramas 25 de zile

    Am intrat deja in ultima luna si uitandu-ma in urma pare ca totul a trecut foarte repede. Sunt inca foarte activa, riscul de sangerare nu a aparut si sper nici de acum sa nu fie nicio problema, verget...

Din aceeasi categorie...

  • Sarcină

    La început simțeam mișcările doar seara, când stăteam liniștită pe canapea. De prin săptămână 24 am început să simt și în timpul zilei. Ce ușurare că bebe e bine. Între timp am avut o perioadă când si...
  • Burtica la 30 de săptămâni

    Doamna doctor care îmi monitorizează sarcina mi-a dat o săptămână de medical, urmând ca de săptămâna viitoare să intru oficial in prenatal, pentru ca, condițiile de la muncă nu mai îmi permit să merg,...
  • Săptămâna 30

    Săptămâna 30 a fost foarte grea pentru mine. Burtica a început să crească tot mai mult și dorm tot mai greu. Nu îmi găsesc nicicum o poziție confortabilă. Ma simt destul de epuizată și lipsită de pute...
  • Morfologie trimestrul 3

    Am fost la morfologia de trimestrul 3 si medicul nu mi-a spus ca este ceva in neregula. Nu prea am fost multumita de la inceput de medicul la care mergeam la morfologii dar nu aveam de ales. Mi s-a pa...
  • 8 săptămâni până la naștere

    Mai am 8 săptămâni și nasc, o să nasc prin cezariană. Mâine fac 30 de săptămâni și mă duc la control. Mereu am senzația ca nu mai trece când știu că mai am o zi și mă duc, de abia aștept să o văd, să ...
  • 30saptamani

    Wow, ce burtica mare! Era abia inceputul cresterii ei… urma sa devina un adevsrat pepenas! In acest moment deja aveam 70% din lucruri achizitionate pentru bebe si ne simteam pregatiti de sosirea bebel...
  • Săpt 30

    Săptămâna 30 de sarcină, timpul zboară foarte repede și aproape că nu îmi dau seama când a trecut. Burtica nu crește, mă așteptam la asta de la experiența cu prima sarcina dusa la ca...
  • Sunt mai bine în sfarsit

    Am fost saptamana trecuta la eco și mi-am revăzut puiul care e bine,creste voios are deja 1.4kg deci sunt fericita.🥰 Sunt mai bine..psihic cel puțin,durerile de spate încă persista,dar ma descurc .A n...
  • Momentul in care ai început sa te plimbi la mami in burtica

    Încă de multe sapt te simt in mine .. dar pana de cărând te simteam pulsând.. efectiv erau pulsații sau piciorușe pe care mi le dădeai sa ma asiguri ca ești bine . Dar acum numai e doar atat pe lângă ...
  • Saptamana grea

    Saptamana asta au avut baietii saptamana altfel la scoala. E ultima saptamana pana in vacanta de craciun. Luni au participat la un targ unde au vandut produse handmade ( am facut eu si rares cateva lu...