Bloguri

Jurnal de sarcina

Săptămâna 36

  • Ajuns la 36 de sapatamani,deja încep gândurile și emoțiile sper sa fie totul ok și sa ajungem pănă la 38 de săptămâni deși bebelina nu dă semne că dorește să vină prea curând cum nici nu vrea sa o vedem atunci când mergem la control își ține mereu mânuțele pe față(medicul mereu îmi zice că este fițoasă)Am aproape o săptămâna în care somnul mă ocolește bunica mea mă îngrijorează mereu spunând ca acesta va fi și programul ei ,sper sa nu fie chiar așa cum sunt eu in perioada asta dorm decât 3/4h pe noapte deși bebelina nu se agităprea tare(decât atunci când mănânc pepene),în Odiseea Sarcini am citit ca este normal sa nu îți mai placă somnul în perioada asta!!Stările emotive sunt foarte puternice mai ales atunci când îmi aduc aminte de soțul meu care este plecat la muncă(vine acasă doar Sâmbătă )rareori când stă și câte o Duminica îmi este teama sa nu fac vre-o depresie și îmi pare rău ca îmi supăr bebelina dar îmi curg lacrimile ca un copil mic..Uneori in viața facem sacrificii prea mari pentru un trai mai bun,nu am crezut că voi fi atât de sensibilă îmi umplu mereu timpul cu ce pot astfel încât să mai uit!!Mă amuză ff tare minunea care stă în burtica mea când stă pe partea stângă(poză atașată )Uneori o întreb dacă face yoga ,am rezolvat și problema vorbiri cu burtica!sarcină usoară viitoare mămici!

Comentarii

0 comentarii
  • Mda9 apreciaza asta

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Deși nu ma așteptam sa vina așa curând ,azi am primit Geanta Bebelusului..fericire mare așa că mi-am făcut timp sa mulțumesc adminilor pentru frumoasa inițiativa și aceasta ce a trmite mamelor multe p...
  • Prima baita

    Prima baiță a Sofiei,a fost ff emoționant pentru mine momentul deoarece fiind la prima sarcină și văzând un pui atât de mic în mâinile mele nu prea știam cum sa gestionez situația astfel încât să nu o...
  • Bebe acasă

    Am ajuns și acasă ,am fost luate de tatic din spital care ne-a văzut la externare deoarece era în cursă când am născut a fost ff greu fără el dar măcar am plecat cu el acasă ,nu voi uita niciodată cân...
  • Viața de mamica

    Deși am auzit de la multe mame ca la început este greu,nu am crezut niciodată ca va fi așa greu dar orice lucru frumos are o cărare greu de parcurs așa-i?viata de mania a început la foc automat pentru...
  • 23-07-2018

    A venit și ziua cea marea..După cum am scris și in ultima postare bebelina mai avea de stat in burtica aprox 3 sapt însă sa grăbit tare sa vina pe data de 23 -07-2018 m-au luat contracțiile in jur de ...

Din aceeasi categorie...

  • Gelozie între frati

    In curând cel mare își va cunoaște surioara. Speram ca Gelozia sa ninse dezvolte sau facă ii sa fie la nivel cât mai mic... ori visezez prea mult?
  • Săptămâna 46

    Inca un pic si facem cunoștiință.
  • Vizita la doctor – 36 de saptamani

    Iarasi emotii, pusul creste din nou la 132, desi in momentul in are am ajuns la cabinet, am reusit sa fiu linistita si sa nu ma simt deloc agitata. La acesta vizita ma asteptam sa fim informati ca se ...
  • O zi obositoare

    Am fost la prima monitorizare a bătăilor inimii fetale la spital, până acum mergeam doar la cabinetul privat la ecografii de evaluare a sarcinii. Doctorița pleacă în concediu două săptăm&a...
  • Emotii

    Puiul nostru,       Este prima data cand scriu despre tine, despre noi, despre ce simtim.. Probabil ca ar fi fost frumos sa scriu in fiecare zi despre tine, dar cum nu obisnuiam ...
  • Săptămâna 36

    Ajuns la 36 de sapatamani,deja încep gândurile și emoțiile. Sper sa fie totul ok și sa ajungem pănă la 38 de săptămâni. Deși bebe nu dă semne că dorește să vină, cum nici nu vrea sa_l vedem atunci cân...
  • Saptamana 36

    Buna seara, In seara aceasta am ales sa fac ceva inedit. Dupa 3 ore si jumatate de munca asa arata opera sotului meu. Am picioarele butuci, dar a meritat rezultatul final. Imi doresc sa mai realizam ...
  • Insomnia in sarcina

    Am ajuns in saptamana 36. O perioada frumoasa in care ne pregatim pentru bebe ,insa e din ce in ce mai greu cu somnul.Cel mai bine si pentru mine si pentru bebe e sa dorm pe partea stanga, insa amorte...
  • Frica de nou

    Nu stiu daca toate viitoare mamici experimenteaza aceleasi frici si ganduri pe care le am eu privind nasterea si perioada care urmeaza. De ceva timp am inceput sa ma gandesc zilnic, in special seara l...
  • Rățușca .

    A mai trecut o saptamana ingeras drag..Au fost niste zile mai agglomerate parca dar si frumoase..Nu trece nici macar o zi in care mami sa nu te simta ai atata Energie ,si Ma intreb oare de unde nu coo...