Sapt. 13

05.-11.08.2017

A trecut prima saptamana de dupa aflarea rezultatelor de la panorama. Saptamana asta a avut loc o schimbare totala de atitudine din partea mea: in loc sa mai citesc despre complicatiile care pot sa apara in sarcina, am inceput sa caut imagini cu camere de bebe si sa imi fac o lista cu ce este necesar sa cumparam; in loc sa citesc despre medicamente de sustinerea sarcinii si despre vitamine, acum analizez liste cu nume de fetite; in loc sa intreb in stanga dreapta despre doctor x sau y, eu acum incep sa imi pun intrebarea daca vreau/pot sa nasc natural sau mai bine prin cezariana. ..

Urocultura mi-a iesit ok, nu am nevoie de tratament, dar voi reface analizele in septembrie.

M-a certat medicul de familie ca nu am spus toate simptoamele pe care le am - dureri gen impunsaturi in zona ovarelor si zona uter, citisem ca ar fi dureri de ligament date de cresterea uterului, le-am considerat normale si nu le-am mai amintit. Dr. a spus sa las in seama lor sa hotarasca ce e normal si ce nu, ei trebuie sa stie tot. Durerile respective pot fi intr-adevar normale, dar pot fi si cauzate de o infectie sau de contractii. Am exclus momentan infectia, ramane ca la urmatorul control sa vada gine daca sunt probleme cu colul. Stau totusi linistita, de doua zile nu mai am durerile respective.

La urmatoarea intalnire o sa povestesc muuuuuulte la dr.: o sa ii spun de durerea din fes cand ma ridic din pat sau uneori cand ma aplec sau chiar cand merg; o sa ii spun ca imi sangeteaza gingiile cand ma spal pe dinti; o sa ii povestesc de orgasmele care ma trezesc noaptea si care imi lasa burta intarita si dureroasa; o sa intreb daca e totusi normal sa ma doara si sa se intareasca burta imediat ce incep sa ma excit... Toate astea le-am considerat normale, lucruri care vin o data cu sarcina si pe care le tratam cu un no spa si 10 minute de odihna, si pe care nu le spuneam medicului pentru ca le consideram neimportante si nu vroiam sa irosesc timpul. Am gresit....

In alta ordine de idei, am anuntat prietenii. S-au bucurat sincer pentru noi.

Fetita noastra nu are inca nume. Suntem in cautarea numelui perfect (daca il stiti va rog sa mi-l spuneti si mie). Inca nu vorbesc cu ea. Am incercat dar mi se parea prea fals, parca suna a piesa jucata pentru urechile altora. Am renuntat. Incerc in schimb sa o zgudui cu hohotele mele de ras - si reusesc cat de cat. (O recomandare de comedie: Pure Luck; comedie din 1991, am ras cu lacrimi) Imi place sa ma mangai pe burta, imi imaginez ca o mangai pe ea. Nu mi-a raspuns inca la mangaieri dar nu ma supar, stiu ca mai am de asteptat cateva saptamani.

Incep sa fiu nerabdatoare, parca e o eternitate pana in 1 septembrie cand am urmatorul control la gine. Noroc ca saptamana viitoare vine sora mea in vizita si o sa treaca timpul repede.

O saptamana faina sa aveti, ne auzim vinerea urmatoare.

Later edit: am uitat sa notez reactiile familiei la aflarea sexului de bebe:

- bunica mea: aaaa pai lasa, incerci pana iti iese un baiat. Cati ani o sa ai anul viitor? 38? 39, 40... la 40 de ani poti sa il faci deja pe urmatorul

- mama mea: aaa, dar sa stii ca se mai schimba sexul copiilor, ca uite lui x i-a zis ca o sa fie baiat si a iesit fata. Poate se schimba si la noi. I-am explicat cum e cu testul genetic si a inteles ca la noi sigur nu se va schimba (am senzatia ca mamei ii era frica aa nu fiu eu dezamagita. De ce, nu stiu)

- tata: lacrimi in ochi

- cumnata-mea si soacra-mea:  In sfarsit o fetita in familie. Am simtit noi ca va fi fetita

- surorile mele: ce faaaaain, o facem rockerita hippie

- fratele meu: ti-am zis eu? ( e si el tatic de fetita adorabila)

- noi: suntem fericiti. Indeferent de sex, e copilul nostru mult dorit si iubit. Care speram ca va lua de la noi tot ce e mai bun.