La jumatate de drum

Odata cu ecografia morfo fetala II am trecut de jumatatea peroadei de sarcina, dar parca tot nu suntem pe deplin constienti de noua ipostaza. Copiii ?cei mari? sunt din ce in ce mai entuziasmati de fratiorul din burtica, mai ales ca acesta le transmite semnale evidente, e chiar iute, credem noi. Fetita sta frecvent seara langa mine, cu mainille pe burtica, nerabdatoare sa-i simta miscarile bebelusului, iar baiatul pune mana pe burta si spune ?hi five, fratioare!? Ne amuzam si pe variantele posibile de nume pentru el: Victor, Mihai, Mircea, Cezar, Vasilica, Lucian.

Am ?rechemat acasa? diferite lucruri pentru bebelusi pe care le imprumutasem rudelor, sau cel putin le-am identificat ca sa stiu de unde sa le iau cand o sa am nevoie- scaunel pentru masina, masuta de schimbat, leagan, carut s.a. Le dadusem cu ideea ca mie nu o sa-mi mai trebuiasca, dar iata ca celelalte mamici le-au pastrat si se intorc la mine.

Intr-o melancolie totala, am cumparat si eu insami cateva lucruri: primele scutece, sutien pentru alaptat, sampon si crema pentru bebelus, cateva hainute.

Un alt moment emotionant a fost participarea la o sedinta foto alaturi de familie. Ne-am gatit si ne-am prezentat la studioul foto al unei artiste cu care mai colaborasem si in trecut. Am rugat-o sa ne surprinda in cateva cadre, pe noi ca familie, sa ne faca cateva portrete fiecaruia in parte si bineinteles si burticii. Le-am asteptat nerabdatori, dar au iesit tare frumoase. Copii au portrete minunate, naturale asa cum sunt ei, bune de agatat in camera, noi adultii avem si noi de unde alege, cele de familie sunt de Nekerman, cum spunea cineva, iar cele cu burtica sunt grozave, mai ales ca in poze par mai tanara decat in realitate :)).

Tot in aceasta perioada, saptamanile 24-25 a mai venit o mare surpriza. Cum Dumnezeu sau destinul le croseteaza pe toate, am primit oferta de job. Da, suna un pic nebuneste, dar e un job pe care il cautam demult- de acasa , intr-un domeniu placut mie si cu un salariu atractiv.  Asa ca de ce nu, am acceptat cu gandul ca om vedea noi cum ne descurcam pana la urma, poate isi ia sotul o parte din concediul de crestere a copilului si dam inainte pe toate fronturile. Bine, recunosc ca am avut palpitatii cand a trebuit sa semnez contractul de munca, fizic si mai ales cand am facut consultul la medicina muncii, deoarece nu voiam sa informez inca despre faptul ca sunt insarcinata. Dar am trecut cu bine, sunt nerabdatoare sa incep. A ramas doar sa-mi monitorizez pulsul la medicul de familie, deoarece era cam inalt :P :)

De acum ne astepta o perioada plina, cu joburi full time amandoi, cu copii de dus la scoala si la activitati, cu controale periodice si plan pentru nastere. Sotul trebuie si el sarbatorit cum se cuvine cat timp mai este tanar, la cei 39 :). Am de participat si la un examen la Bucuresti pentru un upgrade mult dorit, la inceputul lunii martie. Parca vad ca timpul se contract brusc si ma trezesc in primavara, aproape de Paste cand deja trebuie sa nasc si atunci sa vezi emotii...O doamne, trag aier adanc in piept si zic, s-o luam usurel si sa savuram clipele prin care trecem.