Bloguri

Jurnal de sarcina

Testul de diabet gestational

  • Deoarece primul copil s-a născut cu o greutate foarte mare, doamna doctor m-a atenționat de la primul control ca după săptămână 24 să-i amintesc că trebuie să fac testul de toleranță la glucoză pentru a exclude un posibil diabet gestational. Ajunsă aproape de perioada pentru testul de diabet începusem să mă îngrijorez, sa caut informații despre aceasta analiză, văzusem pe un grup de gravide că ar fi ideal să ții un anumite regim cu câteva zile înainte de analize, că e posibil să-ti fie greata de la acea băutură și ca daca vomiți vei fi nevoita sa refaci testul intr-o alta zi. Nu am ținut niciun regim, alimentație normală, intr-adevar am evitat cu o zi înainte de programare carbohidrații și zahărul. Am mers de dimineața la laborator, ceea a fost un mare avantaj, pentru că aveam sa stau 3 ore acolo și a devenit foarte aglomerată. După ce mi s-a restat glicemia din deget, care trebuia sa fie în parametri normali, mi s-a luat sânge din veni, apoi mi s-a dat un pahar cu o cantitate de glucoza și apa pe care trebuia sa-l consum în maxim 10 minute. Am reușit sa ma incadrez în timp. Peste o ora se recolta o alta proba de sânge. Dupa jumătate de oră, a simțit că mi se face greață, m-am concentrat, m-am ridicat în picioare, m-am plimbat, directionandu-mi gândurile spre altceva afara de analiză. Am depăsit momentul și am întrat pentru cea de-a doua proba de sânge. După încă o ora s-a recoltat și cea de-a treia probă. Peste câteva zile am primit și rezultatul, care Slavă Domnului, au fost în limite normale, bucurându-mă în continuare de aceste clipe magice cu bebe în burtică.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Cezariana

    Vineri dimineață m-am prezentat la spital cu bagajul pregătit. În câteva minute a venit o asistenta care m-a condus la sala de operații. Emoții mari, frică, stări anxioase. Acolo mă aștepta o moașă cu...
  • În așteptare

    În săptămână 40, în speranța unei nașteri naturale am început pregătirile. Mers pe jos, mâncat câte 10 curmale zilnic, ananas proaspăt, urcat scările. La 41 de săptămâni doctorița mi-a zis că am aște...
  • Ședință foto

    M-a surprins soțul cu o ședință foto cu burtica. A fost un moment tare special pentru fiecare dintre noi. Am trăit emoții, am captat amintiri. Și cel mai mult, băiețelul nostru, fratele mai mare, s-a ...
  • Pregătiri

    Mi-am făcut curaj și am reușit sa calc hăinuțele lui bebe și sa pregates gentuța pentru spital. Geanta pentru mine sta la intrare în casa de câteva săptămâni de când au apărut primele contracții. Asea...
  • Arsuri gastrice

    De mai bine de o lună de zile ma confrunt cu acele arsuri gastrice. Nu am reușit să identific ce le provoacă. Cel mai deranjat este seara când mă așez în pat. Aș bea litri de apă, dar din păcate, efec...

Din aceeasi categorie...

  • Eu cu bebe in spital

    Suntem bine! Eu si bebe suntem bine! Ziua mult așteptat se apropie, ziua in care vom pleca acasa. Maine daca este totul bine vom pleca acasa si in sfârșit bebelușul meu isi va întâlni si tatăl. La spi...
  • Sarcină alături de o pisică

    În general femeile fug de pisici în timpul sarcinii, sau cel puțin așa am întâlnit eu, însă multe nu se interesează suficient înainte de a da pisica afară din casă… mie nu mi-au ieșit la analize antic...
  • Viata in 3

    Odata cu nasterea s-a incheiat si capitolul viata in 2 dar si frumoasa si anevoioasa calatoria in luma gravidelor, pentru mine a fost o experienta frmuoasa dar si stresanta in acelasi timp deorce sarc...
  • Zilele dupa operație,nastere

    Clipele cu bebe sunt de nedescris, chiar daca suntem inca in spital ,nu contează atata timp cat suntem împreună. Ador sa stau cu bebele la pieptul meu si sa ii simt mirosul ,ador sa vad cum pot sa imi...
  • Am ajuns acasa cu bebe

    Pe 19 aprilie ne-am externat. Ne-au asteptat a maternitate tati si surioara ,impreuna cu nasii copilului. Eva era extrem de nerabdatoare. Ne-a asteptat cuminte si plina de emotii in fata maternitatii...
  • Prima zi dupa naștere

    Prima zi după naștere am stat-o la pat din cauza operației. Bebelina nu am avut-o cu mine dar macar m-am putut odihni dupa acel travaliu lung si chinuitor. Totusi azi-dimineață cand m-am trezit m-am s...
  • Despre zilele calduroase 🥵

    Buna tururor! Astazi stau la birou , beau o limonada si m-am gandit sa vorbesc despre zilele calduroase de vara. Pentru mine sunt cu adevarat o provocare. In trimestrul III de sarcina deja bufeurile ...
  • Confesiuni

    Fiecare sarcină aduce cu sine o combinație unică de bucurie și îngrijorare. Însă, atunci când te confrunți cu diabet gestațional, hipertensiune arterială și un risc crescut de pre-eclampsie, frica poa...
  • Somnul in sarcina

    Somnul in sarcină - o mare provocare pentru mine În trimestrul 3 al sarcinii, somnul poate deveni o provocare pentru o femeie însărcinată. Odată cu avansarea sarcinii, disconfortul și dificultățile î...
  • Am programat nasterea ❤️

    Pe 5 aprilie am mers din nou la medicul ginecolog . Am facut ecografie, iar pe 6 aprilie m-a chemat la maternitate pentru monitorizare . Monitorizarea a iesit ok, doamna asistenta mi-a spus ca este...