Bloguri

Jurnal de sarcina

Cu burtica-n drumeție

  • Ca în fiecare an, ne-am făcut planuri pentru vacanță...dar de data asta, am vrut să alegem ceva diferit. A fost primul an, de când sunt într-o relație cu soțul meu, în care nu am mers la mare. Am ales muntele și bună decizie! Am fost în Borșa, Maramureș, un loc minunat....am făcut cea mai lungă și solicitantă drumeție, cu câteva peripeții. Mie îmi era frică să nu se întâmple ceva cu bebe de la efort, în timp ce soțul mă încuraja și îmi spunea că doar bine îmi poate face...și așa a și fost! Am vizitat Cascada Cailor, Lacul Iezer, dar nu am reușit să ajungem în Vârful Pietrosul, deoarece se înnora...cam tare! Deși mai aveam câteva sute de metri, am decis să ne întoarcem. La coborâre a venit o furtunăăă....ne-am adăpostit într-o mașină părăsită până s-a mai domolit, apoi am pornit la pas prin pădurea cu miros proaspăt de ploaie....noroc cu gecile impermeabile! Nu m-am îmbolnăvit, toată sarcina nu am fost răcită, din contră, cred că m-a ajutat să mă mențin activă toată sarcina și să pot naște natural. A fost o drumeție care a devenit o amintire prețioasă din timpul sarcinii!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Alăptarea - "medicamentul" magic

    Bebelușa mea a împlinit 1 an...1 an de bucurie, veselie, alăptare, bebelușeală...și am de gând să o alăptez până la minim 2 ani, pentru că "fiecare pui cu lăpticul lui". Imunitatea copiilor alăptați e...
  • Alăptarea 🤱🏻

    Atunci când mămica este relaxată, alăptarea decurge natural și magic. Copilul se naște cu reflexul suptului. Atunci când am avut "momentele magice", imediat după naștere, am așezat minunea la sân și a...
  • Am primit geanta bebelușului

    Azi am primit geanta bebelușului, am fost după colet la poștă, deoarece prin curier e destul de scump transportul. Geanta este de calitate, încăpătoare, iar lucrurile primite sunt utile sau vor fi la ...
  • Bebeluș de 3,3 kg la naștere

    Se spune că "socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg" și așa este! La ultimul ecograf la cabinet particular mi s-a spus că bebe are 3,7 kg...apoi, după 3 zile, la maternitate, mi-au spus c...
  • Nașterea naturală

    După un pretravaliu și travaliu de mai mult de 40 de ore, de vinerea până duminica dimineața....am reușit să nasc natural. Deși eram la un pas de cezariană, nu am renunțat, eram informată cu privire l...

Din aceeasi categorie...

  • Cu bebe in burtica la Zoo

    Ieri ne-am bucurat de cateva momente impreuna cu niste prieteni la Zoo, in Debreceen. Ce e super fain, faptul ca am fost cu una din cele mai bune prietene care si ea la randul ei, este insarcinata ❤...
  • Burtica in concediu

    Am asteptat mult sa plecam in concediu. Ne-am gandit ca daca vine bebe in iunie, nu apucam sa vedem marea anul acesta, asa ca..ne-am luat un sejur la final de februarie. Am verificat cu medicul sa fie...
  • Gata vacanta!

    Și s a terminat vacanta... A fost frumos, cate 10 km pe zi pe jos, am vizitat toate baile din Budapesta, pentru ca din ora în ora fac pipi 😂 am mâncat mult, am văzut locuri și lucruri superbe! Burtica...
  • Plimbarica

    Hai ca a ieșit și soarele! Ieri a ținut vremea cu noi, ne a scăpat de ploaie, am avut și soare, în schimb vântul ne a acompaniat toată ziua. Dar nu ne plângem, a fost clar mai bine decât ziua preceden...
  • Friiig

    Am prins o vreme urataaa tare! A plouat, a bătut vântul, ne am îmbrăcat cu vreo 3 straturi, burtica a fost bine protejata. Astăzi nu mai ploua, pare chiar un pic mai cald e decât ieri.. Sa speram ca a...
  • Vacantaaaa

    Gata, am ajuns în Budapesta! Avem ghinion de vreme urâtă, ploaie, vânt, frig.. Burtica e protejata, are vreo 3 straturi de haine, ca nu mai pot de frig 😂 dar se descurca bine pana acum, ne am plimbat ...
  • Vacanta ❤️

    Maine plecam în vacanta! Mi am dorit super mult sa avem parte de un ultim concediu doar noi doi, asa ca ne am luat bilete către Budapesta ❤️ deși e atât de aproape, n am reușit sa ajungem pana acum. A...
  • Am plecat in concediu

    Avand in vedere faptul ca deja am trecut de jumatatea sarcinii, am zis ca este necesar sa mergem si noi intr-un concediu cat inca nu ma "rostogolesc" :)) Asa ca l-am lasat pe bebe nr 1 la bunici si no...
  • Ultima vacanță în 2

    Mai este aproximativ o lună până când mica noastră minune va veni pe lume 🥺 emoțiile sunt din ce in ce mai mari și parcă incepe sa se instaleze și frica de naștere. Așa că, am decis sa plecăm în ultim...
  • Burtica in vacanta - urcat pe munte

    Am supravietuit si acestei vacante cu sotul si copilul care aseara a facut un tantrum de 1h in toiul noptii. Suntem de cateva zile in tusnad si nu am scapat nici in sarcina asta de urcatul pe munte. S...