-
Am aflat ca sunt insarcinata (banuiam eu ceva pentru ca dintr-o data nu mai suportam ciocolata) , vestea cea mare a venit chiar de ziua sotului, un cadou primit la fix. Am fost foarte bucurosi ca testul a iesit pozitiv, am iesit in oras, am anuntat aproape toti cunoscutii, eram foarte fericiti, cu zambetul pe buze, dar cea mai entuziasmata a fost fetita mea de cinci ani Sabina, isi dorea de mult timp un bebelus. Au urmat intrebarile ei nerabdatoare :"Mami, Dumnezeu ne-a daruit un bebelus? Dar cand vine? E adevarat?" . Totul a fost bine si frumos pana in saptamana a 6-a de sarcina! Ceea ce a urmat dupa mi s-a parut greu de suportat: greturi(o noapte am stat la spital in perfuzie), frisoane, stari de rau, dureri de burta, dureri de spate, stari de ametela, panica, imposibilitatea de a manca ceva, mi se parea ca ESTE SFARSITUL LUMII PENTRU MINE! Am mai fost insarcinata o data, dar nu am avut aceleasi simptome, totul mi se parea mult prea complicat, imi venea sa plang intruna, sotul nu mai stia ce sa faca cand ma vedea in starea in care ma aflam, familia era ingrijorata, eu eram pur si simplu deprimata! Cautam mereu informatii despre metode de a combate aceste stari, am incercat sa am grija la alimentatie, consumam fructe acre, am luat vitamine prenatale, incercam sa consum multe lichide ( ceai de menta, ceai de ghimbir), sa gandesc pozitiv etc. Ma gandeam ca nu o sa mai ies niciodata din starile respective, dar nimic nu tine de veci, si ,ajungand acum in saptamana 11, aceste stari s-au atenuat, cred ca de acum inainte o sa inceapa a rasari soarele si pentru mine. Ma consolez cu gandul ca ce a fost mai greu a trecut, totusi, CALATORIA CONTINUA!!!
Comentarii