Bloguri

Jurnal de sarcina

Test de sarcina pozitiv

  • Oricât de mult își doresc părinții, bebe apare când vrea Dumnezeu. Mai mult, eu cred că bebelușii ne aleg pe noi ca părinți, nu noi îi alegem pe ei. După 4 luni de încercări, teste negative și stres (cu teste de ovulație, metoda calendarului, mâncat sănătos și acid folic luat), ajung la ginecolog. La 23 de ani, prima interacțiune cu ginecologul e foarte importanta, asa ca am ales o doctoriță tânără și drăguță care mi-a explicat că nu e nimic în neregulă cu corpul meu și, după cum arată ecografia, voi fi la ovulație peste 2 zile. Am discutat cu dânsa despre cât e de important să eliminăm stresul și că e bine uneori să lăsăm lucrurile să se întâmple natural. Așa am conceput primul nostru copil, făcând testul în dimineața zilei de 30 noiembrie. Nu mi-a venit să cred ochilor și primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg în camera surorii mele (mamă a 3 copii), și să o întreb dacă este posibil să fie o eroare. Mi se părea prea frumos să fie adevărat. Ulterior, fiind ziua de Sf Andrei (zilele orașului Galați), urma să luam masa cu prietenii noștri. În mijlocul discuțiilor, s-a nimerit ocazia să enumerăm colegii care s-au căsătorit și care au copii în prezent, găsind oportună situația să îmi anunț sarcina. La întrebarea "Oare ar fi nepotrivit să vă anunț acum că și noi (și mă uit spre soțul meu), vom avea un copil?", s-a făcut liniște. Toți au amuțit, din râsetele și miștourile care erau, se lăsa acum o liniște ca de mormânt. Toți mă priveau cu ochii mari, soțul meu era încremenit. A luat paharul de vin, a gustat puțin și apoi m-a întrebat dacă vorbesc serios. Imediat cum am spus că da, am făcut un test azi dimineață și a ieșit pozitiv, toți au început să ne aplaude și să ne felicite. Soțul meu încă era șocat. Ne-am petrecut ziua cu glume, amintind uneori că Miți (porecla soțului), avea să devină tată și ce se va face el. Din ziua în care am aflat despre tine, scumpul meu copil, n-am încetat nicio secundă să te iubesc și să-ți vorbesc. Din acea zi, TOTUL s-a schimbat!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Așteptarea e cea mai grea

    Aceasta cu siguranță va fi ultima fotografie înainte de naștere. Aștept contracțiile regulate (CARE INTARZIE SA APARĂ). După spusele medicului, trebuia deja sa fiu născută.....dar în ciuda eforturilor...
  • Vine bebe!

    Sunt atât de încântată și de speriată, cum n-am fost în toată viata mea! Bebe este pe drum!!!!! Miercuri seară am fost la control, doamna doctor a spus ca în câteva zile se vor rupe membranele, că s...
  • Pe ultima sută de metri

    Câteva gânduri pentru bebe, la 38 săptămâni Draga mea fetiță, suntem tare emoționați sa te întâlnim. Călătoria în burtica mea se apropie de final iar eu și tatăl tău suntem tare nerăbdători sa te cu...
  • Primele picături de colostrum

    Toată sarcina mi-a fost teama de momentul nașterii, dar mai mult decât nașterea mi-a fost teama de alăptare. Dacă nu voi avea lapte? Dacă sânii sunt prea mari și bebelina nu va reuși să sugă corespunz...
  • Mămici, mergeți la piscină !

    Desi e o zi ploioasa, soțul și sora mea au insistat sa mergem la piscina. Sora mea si-a luat fata cea mare (gemenii fiind prea mici, au rămas cu bunicii), eu mi-am luat copilul de la purtător si am pl...

Din aceeasi categorie...

  • Bebe e pe drum

    11 Noiembrie - o zi obișnuită, pana la ora 11:30. Aveam dureri, asteptam menstruația deja de 2 zile si voiam sa iau ceva pentru durere. Totuși, înainte hai sa fac un test. Urma sa facem programare...
  • Sarcină după un avort spontan

    Sarcina dupa un avort spontan Numele meu este Nicoleta iar in luna august 2023 am pierdut ce-a de a doua sarcină în urma unui avort spontan la 10 saptamani. Nu cred ca pot spune in cuvinte nivelu...
  • Test pozitiv

    Cam asa a inceput totul...   Sambata 2 Septembrie, rodul iubirii noastre. Trec zilele si simt ca esti acolo, dar astept momentul sa confirm asta. 3 dimineti la rand am amanat momentul si am zi...
  • Test pozitiv

    Am aflat ca sunt insarcinata inainte sa sa imi intarzie ciclu.Ce-i drept, ne doream si ne chinuiam de ceva timp.Dupa Hycosy, mi s-a zis ca in urmatoarele 2 luni sunt cele mai mari sanse sa raman in sa...
  • Prima zi de fericire

    Bună 😊 în momentul de față am 17 săptămâni si 5 zile însă aș dori să vă duc puțin înapoi la momentul când am aflat ca sunt însărcinată Cred ca eram deja in săptămâna 5 de sarcină când ajunsesem in zi...
  • Adevărul despre sarcină

    Simt ca m-am trezit la realitate dupa ce am ramas însărcinată. Pe parcursul sarcinii toate credintele mele de pana atunci au devenit nule. Cand eram mică părinții imi spuneau cat de usor si cat de rep...
  • Infertilitatea există

    Infertilitatea există și doare,doare tare. După o lupta lunga cu infertilitatea,când eu și soțul ne dădusem bătuți,când ne cheltuisem pana la ultimul banut pe analize de genetica/infertilitate,când ...
  • Aflarea vestii

    se pare că a sosit dinnou momentul acela magic când am aflat că așteptăm încă un copil, când cel mic avea doar un an și patru luni. În primul moment, timorarea ne-a cuprins, gândurile noastre zbuciuma...
  • Test pozitiv

    Dupa multe incercari,dezamagiri si fel si fel de ganduri negre….surprize surprize, apare si mult asteptatul bebe 2. Ne-am dorit foarte mult inca un bebe, desi va fi o diferenta de vreo 4 ani in...
  • Sunt pregatita pentru o noua sarcina

    Inca de cand avea baietelul 1 an si jumatate ma gandeam sa incercam sa mai il facem si pe bebe 2, ca sa pot intra dintr-un concediu in altul. Cu el incepuse sa fie mult mai usor pentru ca ne intelegea...