Îmi doream de mult timp un ragaz ca acesta... cu cafea raspândind abur aromat printre pagini fo?nitoare abia a?teptând sa fie întoarse, cu lini?te calda ?i vise înfiripate în somn de bebelu? adormit lânga mine. E drept ca nu-mi doream deloc ca toata clipa aceasta de visare sa se petreaca în circumstan?ele for?ate ale unei viroze respiratorii, dar... încerc sa nu ma las cople?ita negativ de detalii. Savurez clipa... ?i atât...
De?i mirosul îmi este aproape anihilat de viroza aceasta cumplita care ne-a cuprins ?i pe mine ?i pe copii, simt totu?i aroma cafelei, ce-mi adânce?te voluptatea cufundarii în prima carte pe anul acesta – Aleph a lui Coelho. „Ceea ce ne rane?te ne ?i vindeca...” Citesc printre rânduri... Ma doare ?i nu ?tiu de ce, dar încerc sa uit ?i sa savurez cafeaua în zgomotul suav, abia perceptibil al minunii mici care a adormit lânga mine, de?i cu doua minute în urma îmi spunea cu foarte mare hotarâre – „Mama, nu nani!”.
Îmi era dor sa îl privesc în somn... de?i o fac tot timpul. Ma întreb într-o doara de ce oare m-oi fi întors cu 6 luni mai devreme la serviciu... însa nu este momentul pentru întrebari retorice ?i fara rost. Savurez clipa... ?i atât... cafeaua deja s-a terminat de câteva minute...
Comentarii