Bloguri

Masha, mica noastră prietenă animată

  • Aproape că nici nu îmi mai amintesc când am făcut cunoștință cu Masha... dacă nu mă înșel sunt mai bine de doi ani de atunci. Un lucru este însă sigur... dintre toate desenele animate la care se uită Tudor, Masha și Ursul este cel de care își va aminti, cred, ca despre desenele copilărei sale. E drept, mai există și Sofia I și Clubul lui Mickey Mouse și alte personaje care îi populează universul lui ghiduș de copil. Dar Masha e nelipsită din peisaj și, la drept vorbind, este de multe ori salvatoarea mea, atunci când îmi permit să încalc cu nerușinare regulile specialiștilor legate de cât, cum, când îi lăsăm pe copii să se uite la desene animate.

     

    Cine este Masha? E o fetiță ghidușă, care alături de Ursul, a devenit un fel de prieten virtual al întregii familii. În realitate, este un personaj animat, al unei serii create de Oleg Kuzovkov, inspirată de o poveste din folclorul rusesc. Seria a fost lansată în 2009 și conține numeroase episoade amuzante în care Masha, o fetiță isteață rătăcită în pădure și adoptată vrând-nevrând de un urs, îi dă mereu bătăi de cap acestuia cu năzbâtiile sale. Se pare că Masha are și o sursă de inpirație reală, o fetiță isteață și ghidușă pe care Kuzovkov a cunoscut-o într-o vacanță și care îi dispera pe turiști cu poznele sale.

     

     

    De ce ne e așa de dragă Masha? Hmmm... în primul rând cred că Tudor se regăsește cumva în personajul acesta poznaș, pentru că, la fel ca Masha și el face mereu pozne, dar găsește întotdeauna căi să se facă iertat pentru ele și să le compenseze cu momente de sclipire uimitoare și de drăgălășenie. Apoi, pentru că fiecare episod are în el și câte o mică morală, o învățătură ușor de receptat de către copii și utilă pentru părinți. De asemenea, episoadele sunt scurte, fiecare are câteva minute (nu mai mult de 7 – 8) și pot fi privite individual, pentru că fiecare este cu povestioara lui. De obicei, eu negociez cu Tudor dacă vedem unul sau două sau maxim trei episoade și funcționează de fiecare dată. Și, nu în ultimul rând, trebuie să recunosc că limba rusă, vorbită de Masha, este savuroasă... Seria a fost tradusă în 25 de limbi, însă cred că nu este foarte relevant acest detaliu, pentru că în filmuleț doar Masha vorbește, celelalte personaje comunică prin pantomimă, iar mesajele sunt transmise oricum vizual.

     

     

    Din desenele animate au fost inspirate și câteva joculețe pentru tablete. Noi am descărcat doar unul, pentru că nu prea sunt adepta jocurilor pe tabletă în general. Însă la fel ca și desenele și jocurile cu Masha au latura lor educativă. Dacă nu ați făcut cunoștință încă cu personajul, vă recomand cu drag să nu mai amânați momentul. Pe youtube se găsesc majoritatea episoadelor în diferite limbi, așa că... have fun with Masha! Sau... Удачи с Машей !


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Răsărit... la capăt de vară...

    Uneori răsăritul e pur și simplu magic... așa, ca-n dimineața asta de sfârșit de august, în ale cărei raze se-ngrămădesc parcă un milion de senzații. Și nu știu dacă magia vine din faptul ...
  • Un tătic face un test de sarcină

    Nu mă dau în vânt după vlogging, deși știu că e la modă... și nici după reality show-uri, indiferent de subiectul lor. Am văzut însă astăzi un video care mi-a dat o inexplicabilă sta...
  • Portret de familie ”perfectă”

    Mă întreb uneori dacă sunt eu anormală și gândesc prea mult... de cele mai multe ori ajung la concluzia că nu...și îmi propun să iau lucrurile ca atare și să accept că nu pot eu schi...
  • Dimineață cu amintiri

    Mi se întâmplă uneori să-mi amintesc... de clipe ce păreau uitate, de tot felul de întâmplări care cândva m-au făcut să vibrez ori de întâmplări care atunci, ...
  • Un prânz rapid cu orez, carne și legume

    În mod cert nu e o rețetă specială și cred că oricine a mâncat și știe că nu e mare filosofie să gătești așa ceva. De ce scriu aici despre prânzule acesta totuși? Simplu... pentru că...

Din aceeasi categorie...

  • Tabara de germana

    Tabăra de germană va fi activitatea memorabilă a verii, unde copilul dvs. își va face prieteni noi și va cunoaște limba germană prin activitățile noastre diverse. Tematica taberei: nutriție...
  • Books

    Pentru mine, cititul e o recreare :) As dori sa recomand niste carti legate de sarcina, prima si cea mai ampla este: La ce sa te astepti cand esti insarcinata. E plina de informatii absolut despre tot...
  • Buna bebe

    Buna bebelusul meu nazdravan, astazi iar am lenevit. Insa acum sortam hainutele sa le bagam la spalat apoi sa le calcam si sa le pregatim pt bagajel. Maine se vir deschide magazinele si mergem sa cump...
  • Pentru mamici.

    Trimestrul III e mai dificil (cel putin pentru unele mamici), oboseala e la ea acasa, si chiar daca avem mai mult timp (fiind in concediu prenatal), starile oscilante isi spun cuvantul. Plimbati-va, ...
  • Relaxare

    Bună, azi e o zi de relaxare după ce am făcut o prăjitură pt Crăciun. Eu cu bebita mea stam în pat, eu ma uit la burtica și vorbesc cu ea. Este minunat
  • La multi ani mamici cu burtici!!

    Dragi mamici cu burtici si nu numai,Davidutul meu va ureaza o primavara frumoasa si sa purtati primavara in suflet pe tot parcursul anului!Iar eu ,va doresc sa va bucurati cat mai mult de aceste momen...
  • Povestea unui inger!

    A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. Se simţea bine în acel loc minunat şi...
  • Concurs gimnastica partea 2

    Continuare Am urcat la etajul 1. Inca dinaintea deschiderii usilor se auzeau glasuri de copii voiosi si parca nerabdatori ca la un spectacol. Ma asteptam la un numar fff mare de micuti viit...
  • Concurs gimnastica

    Sambata 18.02.2017 Astazi ne-am trezit dis de dimineata cu ganduri marete. Am primit un pont de la o nepoata de-a mea ca se fac inscrieri pentru cursuri de gimnastica. Am fost foarte incant...
  • Cântăreț si dansatoare la 4 luni si 4 ani

    Sunt o mami fericita. Am acasa formația mea. Un Bebe care la 4 luni canta la pian si orice melodie asculta o dirijează cu manutele si o fetita care iubeste dansul la 4 ani. Sunt foarte mândră de ei. U...