Bloguri

Ce fel de povești le spunem copiilor?

  • Copiii mei au fost și sunt înnebuniți după povești... Dar care copil nu este? Le-am spus povești de când erau mici de tot și nici măcar nu silabiseau, apoi le-am citit povești, apoi am spus și am citit împreună. În dorința mea de părinte egoist credeam că dacă fac asta îi voi apropia de lectură și că vor deveni pasionați de cărți atunci când vor crește. Nu prea a fost așa... cel puțin în cazul Elisei, pentru care cărțile rămân la nivelul la care sunt pentru generații întregi de copii contemporani, care au început să descopere lumea prin tehnologie mai mult decât prin instrumentele  cu care am crescut noi. O fi bine, o fi rău... am încetat să mai judec pentru că am impresia că întotdeauna sfârșesc într-un fel de perpetuum mobile care mă epuizează. Să spunem că am ajuns la maturitatea de a lua lucrurile așa cum sunt și de a încerca să fac ceva bun din ele.

     

    Revenind la lectură și la povești... Nu știu dacă Tudor va fi un împătimit al lecturii și nici nu vreau să fac previziuni oricum inutile. Cert este că deocamdată este fascinat de povești, pe care le preferă citite, cu cartea în față, astfel încât să poată face completări când simte nevoia. De câteva ori am încercat varianta clasică, pe care o țin eu minte din copilărie, când tata îmi spunea povești la lumina flăcărilor din sobă ce se transformau rând pe rând în toate personajele posibile născocite de mintea mea de copil. Am încercat să îi spun povești clasice, cu lumina de veghe și ținându-l în brațe sub pătură. A funcționat și nu prea... și m-am tot întrebat de ce. Apoi, când am găsit răspunsul, am testat din nou ca să mă conving că nu greșec. Și nu greșesc! Lui Tudor nu îi plac poveștile spuse, pentru că îi este frică de lup. Da da, ați citit bine... I-am spus într-o seară Capra cu trei iezi și când a auzit de lup a început să plângă. La fel s-a întâmplat cu Scufița roșie. Asta m-a pus serios pe gânduri. Și apoi am stat și eu și m-am întrebat cine m-o fi pus să îi spun copilului astfel de bazaconii. Da știu, sunt clasice... ei și ce dacă? Hai s-o luăm așa, logic... cum să îi spui unui copil că lupul o mănâncă pe bunică??? Sau că lupul mănâncă iezii??? Cum să îi spui asta la 3 ani și un pic când sentimentul de frică începe să prindă bine de tot contur???

     

    În cele din urmă am revenit la 101 dalmațieni și la Cartea Junglei și am lăsat lupul să se odihnească. Și, cu tot respectul pentru Perrault și pentru Creangă îl vom lăsa pe lup să se odihnească muuuult și bine de acum înainte.

     

    În loc de PS: Chiar așa, voi ce povești le citiți / spuneți copiilor?


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Răsărit... la capăt de vară...

    Uneori răsăritul e pur și simplu magic... așa, ca-n dimineața asta de sfârșit de august, în ale cărei raze se-ngrămădesc parcă un milion de senzații. Și nu știu dacă magia vine din faptul ...
  • Un tătic face un test de sarcină

    Nu mă dau în vânt după vlogging, deși știu că e la modă... și nici după reality show-uri, indiferent de subiectul lor. Am văzut însă astăzi un video care mi-a dat o inexplicabilă sta...
  • Portret de familie ”perfectă”

    Mă întreb uneori dacă sunt eu anormală și gândesc prea mult... de cele mai multe ori ajung la concluzia că nu...și îmi propun să iau lucrurile ca atare și să accept că nu pot eu schi...
  • Dimineață cu amintiri

    Mi se întâmplă uneori să-mi amintesc... de clipe ce păreau uitate, de tot felul de întâmplări care cândva m-au făcut să vibrez ori de întâmplări care atunci, ...
  • Un prânz rapid cu orez, carne și legume

    În mod cert nu e o rețetă specială și cred că oricine a mâncat și știe că nu e mare filosofie să gătești așa ceva. De ce scriu aici despre prânzule acesta totuși? Simplu... pentru că...

Din aceeasi categorie...

  • Tabara de germana

    Tabăra de germană va fi activitatea memorabilă a verii, unde copilul dvs. își va face prieteni noi și va cunoaște limba germană prin activitățile noastre diverse. Tematica taberei: nutriție...
  • Books

    Pentru mine, cititul e o recreare :) As dori sa recomand niste carti legate de sarcina, prima si cea mai ampla este: La ce sa te astepti cand esti insarcinata. E plina de informatii absolut despre tot...
  • Buna bebe

    Buna bebelusul meu nazdravan, astazi iar am lenevit. Insa acum sortam hainutele sa le bagam la spalat apoi sa le calcam si sa le pregatim pt bagajel. Maine se vir deschide magazinele si mergem sa cump...
  • Pentru mamici.

    Trimestrul III e mai dificil (cel putin pentru unele mamici), oboseala e la ea acasa, si chiar daca avem mai mult timp (fiind in concediu prenatal), starile oscilante isi spun cuvantul. Plimbati-va, ...
  • Relaxare

    Bună, azi e o zi de relaxare după ce am făcut o prăjitură pt Crăciun. Eu cu bebita mea stam în pat, eu ma uit la burtica și vorbesc cu ea. Este minunat
  • La multi ani mamici cu burtici!!

    Dragi mamici cu burtici si nu numai,Davidutul meu va ureaza o primavara frumoasa si sa purtati primavara in suflet pe tot parcursul anului!Iar eu ,va doresc sa va bucurati cat mai mult de aceste momen...
  • Povestea unui inger!

    A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. Se simţea bine în acel loc minunat şi...
  • Concurs gimnastica partea 2

    Continuare Am urcat la etajul 1. Inca dinaintea deschiderii usilor se auzeau glasuri de copii voiosi si parca nerabdatori ca la un spectacol. Ma asteptam la un numar fff mare de micuti viit...
  • Concurs gimnastica

    Sambata 18.02.2017 Astazi ne-am trezit dis de dimineata cu ganduri marete. Am primit un pont de la o nepoata de-a mea ca se fac inscrieri pentru cursuri de gimnastica. Am fost foarte incant...
  • Cântăreț si dansatoare la 4 luni si 4 ani

    Sunt o mami fericita. Am acasa formația mea. Un Bebe care la 4 luni canta la pian si orice melodie asculta o dirijează cu manutele si o fetita care iubeste dansul la 4 ani. Sunt foarte mândră de ei. U...