Daca m-ar fi întrebat cineva acum un an cum va fi primavara mea în 2015, cu siguran?a nu a? fi ?tiut ce sa îi raspund. Sau, daca a? fi facut-o, a? fi creionat o cu totul alta imagine decât cea care se contureaza acum, cu fiecare noua diminea?a de primavara pe care o traiesc din plin, cu toate ca, undeva, adânc ascuns în suflet, ceva din ceea ce traiesc acum în 2015, cred ca exista pe undeva pe sub amestecul haotic de triste?i, speran?e ?i melancolii trecute.
Primavara a venit anul acesta un pic mai repede decât în trecut. Pentru ca primavara mea, a noastra, a început înca din februarie, într-o noapte friguroasa în care, într-un moment de triste?e hiperbolizata, amestecata cu dezamagiri de tot felul, am avut curajul sa pun mâna pe un telefon... ?tiam ca la celalalt capat primavara a?tepta de o ve?nicie parca semnul discret ca sa le dea mugurilor elanul reînfloririi. ?i a venit... întâi în cuvinte, apoi în zâmbete, apoi în lacrimi, apoi în îmbra?i?ari duioase ?i-n cele din urma într-o explozie de bucurie a regasirii dupa infinite toamne ?i ierni...
Ieri m-am trezit învaluita în miresme proaspete de verde. Primavara mi-a mângâiat suav pleoapele cu petale albe de ghiocei firavi...când am deschis ochii i-am sim?it în priviri toata dragostea pe care un om o poate darui împreuna cu întreaga sa fiin?a. Am plâns mult, de bucurie, de ciuda pe mine însami, de fericire... Apoi casa s-a umplut de râsete ?i de primavara nebuna... Chipuri dragala?e cu ochi mari ?i zâmbete tandre mi s-au prins de suflet, ca un mar?i?or nepre?uit pe care-l port cu mine mereu.
Primavara asta este, fara doar ?i poate, doar o alta primavara... dar pentru mine e primavara noastra de poveste, dupa o buna bucata de vreme în care pove?tile se ascunsesera între paginile mototolite ale sufletului. Îmi era dor... de primavara... de pove?ti... de noi...
Comentarii