Bloguri

Jurnal de sarcina

Jurnal de sarcina 5

  • Când în sfârșit începusem in luna a 7a sa simt mișcările micului bebeluș din burtica, parca mi-a stat inima în loc. Efectiv așteptarea luase sfârșit. Puteam sa simt, fără sa vad pe ecran, cum misca, cât e de activ și de jucăuș. Au urmat muuuulte ședințe foto și video cu mișcările din burtica, acum era și sentimentul meu mult așteptat real și palpabil. Stăteam pe șezlong în curte, la umbra vitei de vie, cu burtica descoperita, sa adie vântul prin frunze și sa o răcorească, sa "simta" bebe tot ce ii povestesc eu despre atmosfera pe care el nu o cunoaște dar de care eu ma bucur. La scurt timp am primit și frumoasa veste ca bebelușul mult iubit din burtica este fetiță, ca începe sa crească în limitele normale și ca totul merge spre bine. M-au bucurat enorm veștile acestea, fiindcă nu luasem nici un gram în greutate de mai mult de 2 luni și deși nu eram panicata, parca tot nu îmi convenea, fiindcă doream sa vad pe foaie kilograme în plus pentru a le putea asocia cu creșterea bebelușului din burtica. Vesti bune ziceam, asa ca am făcut o surpriza celor de acasa și după aflarea vestii, m-am prezentat cu un tort roz și o mulțime de baloane albe și roz prinse intr-un buchet uriaș. A fost un moment frumos, băiețelul a fost foarte incantat ca va avea o surioara care, după cum zice el și în ziua de azi, îl va griji când va fi bătrân. Nu știu de unde i-a venit ideea cu grija, fiindcă noi i-am explicat mereu ca ei doi se vor susține reciproc. Am sărbătorit cam o săptămână faptul ca vestea a fost minunata și chiar am simțit ca o fetiță în familia noastră este exact ce ne lipsea, era piesa lipsa din puzzle-ul familiei noastre.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Drag blog "Jurnal de sarcina", vreau sa iti mulțumesc ca am avut ocazia minunata de a posta aici amintirile mele frumoase din timpul sarcinii cât și experienta celor aproape 9 luni minunate în care a ...
  • Jurnal de sarcina 12

    A fost o experienta de viata aceasta a doua sarcina. A fost cu urcușuri și coborâșuri, mai mult greu decât ușor. Dar am fost convinsa ca bebe e un luptător încă de când am aflat ca va veni pe lume în ...
  • Jurnal de sarcina 11

    Bebele a fost dus la secția neonatologie iar proaspătă mamica cu zambetul pe buze a ieșit din sala de operație. Au urmat 24 de ore la terapie intensiva, fără bebeluș. Asistente de pe diferite ture...
  • Jurnal de sarcina 10

    Zâmbeam în timp ce doctorul canta, anestezistul zicea în același timp ce viata ar duce el în Bahamas. Următoarele minute am așteptat atenta sa aud primul plânset al bebelusei. Dar în secunda în care b...
  • Jurnal de sarcina 9

    În sala de nașteri, unde urma sa fiu operata, m-a adus o domnisoara asistenta foarte amabila, care de când m-a preluat m-a încurajat și mi-a explicat tot ce va urma sa se întâmple, zicea ea ca e bine ...

Din aceeasi categorie...