-
Inca de la 14 saptamani mi s-au parut diverse miscari din burtica ca sunt "the one", miscarile lui bebe. Sotulmi-a zis ca imi imaginez, ca e prea devreme, asa ca m-am convins ca poate asa e.
Insa la aproape 17 saptamani, intr-o sambata dimineata, m-am trezit la 6:40, constiincioasa, sa imi iau pastila pentru tiroida.
In urma unor analize a reiesit ca trebuie sa fac tratament si pastila trebuia luata zilnic intre orele 6 si 7 dimineata.
Fiind asa devreme, dupa ce am luat pastila, m-am pus pe partea stanga, ca am inteles ca asa e bine pentru bebe sa dorm, mi-am inchis ochii si am pus mana pe burtica, in partea de sus, incercand sa adorm, gandindu-ma la ea, minunea mea. In vreun minut sau doua, am simtit cea mai minunata senzatie, bebe isi intindea ceea ce banuiesc eu ca era piciorusul. Am simtit atat de puternic si de intens, incat parca am simtit cum a impins placenta si pielea deopotriva si de atunci nu am mai avut nici o indoiala ca ea a fost. Imi venea sa strig de fericire, sa anunt intreaga lume ce bucurie mi-a facut bebelusa mea!
De atunci, nu am mai simtit-o asa intens ca si atunci, ci doar mici fluturari in stomac, dar stiu ca e acolo si ma bucur de fiecare semn din partea ei si il astept zilnic cu nerabdare.
Am inceput sa ii vorbim, sa o 'cream' in sinea noastra, si eu si sotul: cum sa aiba parul, ochii, nasul, ce sa ia de la cine. O iubim!
Comentarii