Bloguri

Jurnal de sarcina

A2a sarcină

  • 16 Iulie 2023, ziua în care am împlinit 1 an de la cununia civila și data în care am aflat ca vom avea încă un bebeluș. Deși în momentul în care am aflat de sarcina primul bebe avea doar 8 luni, aștept totul cu entuziasm. Știu ca o sa fie greu cu 2 copii mici, dar ce e greu e si frumos, de multe ori. După ce am făcut cele 3 teste de sarcina și au ieșit pozitive mi am făcut programare la doctorul care mi-a urmărit și prima sarcina dusa la capăt. În data de 8 august aveam teoretic 7saptamani dar bebele corespundea la 5saptamani, astfel am aflat ca și aceasta va fi o sarcina cu risc. Nu ne-am descurajat deloc, avem multa speranța că totul va fi bine de aceasta data, având încă o sarcina pierduta înainte de aceasta. 


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Nașterea la Gynia

    Pentru cea de a 2a sarcina am ales sa nasc tot la privat, mai exact la Gynia din Cluj-Napoca în urma experientei foarte plăcute pe care am avut-o cu prima sarcină. Nașterea a decurs și de data a...
  • Ultimul control

    Este ciudat cum viața ne joaca feste. In 19 martie aveam ultimul control înainte de nașterea Azaleei care era programată în 27martie la ora 18. Marți am fost la ultimul control unde mi-a ș...
  • Aproape de naștere

    Săptămâna 38 de sarcină. Ieri am fost la control, ultimul control cu bebe Azaleea care are aproximativ 3kg și 51cm și este foarte bine. Sunt programată la cezariană peste fix o săptămână, ...
  • Programare naștere

    05/03/2024, 35+6z de sarcină. Am fost la control, bebe Azaleea este bine, deja are aproximativ 2700g. In urma controlului i-am văzut și fața, din ecografie toată lumea îmi spune că seamănă cu mi...
  • Săpt 33/34

    Săptămâna 33/34 de sarcină. Ieri, 16.02.2024 am fost la control, abia așteptam deoarece îmi era foarte dor de Azaleea. Totul este binișor, a luat bine în greutate și are 2134g și 48c...

Din aceeasi categorie...

  • Cum am aflat de sarcină?

    Cum am aflat de sarcină? Îmi întârziase menstruatia 8 zile, dar nu era ceva de speriat pentru ca niciodată nu am avut o menstruatie regulata, doar ca acum simțeam ca se întâmplă ceva, ceva era schimb...
  • Cum am aflat de sarcină

    O alta luna, un alt test de sarcina negativ, o alta dezamagire, la asta mă așteptăm. Era 1 decembrie, vremea era friguroasă, iar eu trebuia sa merg la un easy box ca sa las un colet. Nu aveam o stare ...
  • Al doilea bebe

    Pe 21 Decembrie am aflat că vom fi părinți pentru a doua oară. Ne-am dorit foarte mult ca fetița noastră să aibă un frățior sau o surioară așa că ne așteptam în orice moment la vestea minunată. ...
  • Aflarea sarcinii

    Bună ziua mămici și viitoare mămici!Numele meu este Roxana,am 30 de ani și trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele🙏!După multe luni in care bebele s-a lăsat așteptat,controale și analize,toate...
  • Baby is coming

    Pe 11 decembrie 2023 a inceput aceasta noua aventura pentru noi, Cosmin si Andreea. Atunci noi stateam in Spania, mai aveam cateva saptamani ca sa ne mutam definitiv in Romania. Sotul era la munca, c...
  • Inceputul ❤️

    Pentru ca iubim copiii, eu si sotul meu , dupa ce ne am casatorit , acum 1 an, ne am gandit ce frumos ar fi sa il avem pe al nostru. La aproximativ 8 luni dupa nunta, cand ne am propus sa avem un bebe...
  • Sarcina mea

    Bună. As vrea sa va povestesc despre cum am aflat eu despre sarcina. Sa incepem cu inceputul 😅 Pot spune ca stiu exact momentul in care am ramas însărcinată desi atunci nu credeam asta si nici nu m-a...
  • Am aflat ca sunt insarcinata

    Buna. Vreau sa va impartasesc calatoria mea de a ramane insarcinata, dar si cum am aflat de sarcina. Am 27 de ani si sindromul ovarelor polichistice. De la varsta de 17 ani m-am confruntat cu aceasta ...
  • Test de sarcina pozitiv

    Hello! Vreau sa va povestesc si in acelasi timp sa imi readuc aminte de unele momente cheie ale sarcinii mele. Sper sa va bucurati de aceste randuri si emotii cum m-am bucurat si eu la un moment dat...
  • Bebe e pe drum

    11 Noiembrie - o zi obișnuită, pana la ora 11:30. Aveam dureri, asteptam menstruația deja de 2 zile si voiam sa iau ceva pentru durere. Totuși, înainte hai sa fac un test. Urma sa facem programare...