Buna dragilor,
In urma cu doua zile, mai exact pe 4 iulie, am implinit o frumoasa varsta. Intotdeauna am fost mandra de aceasta zi deoarece coincide cu ziua Americii. Intotdeauna mi-a placut sa spun prietenilor mei ca daca vad la televizor artificii, inseamna ca ori e Revelionul ori e clar ZIUA MEA.
Trebuie sa recunosc totusi ca in copilaria mea am avut la o astfel de zi aniversara si o mica dezamagire, nu mare, dar totusi am tinut-o minte. Mai exact, atunci cand implineam 15 ani s-a intamplat sa vina in vizita tocmai din America verii mei mai mici decat mine cu 6, respectiv 9 ani. Unul dintre ei nascut acolo si ne cunoscator al limbii romane, doar o intelege.
Dupa cum spuneam, fiind ziua mea , am decis sa sarbatoresc cu mare fast, mai ales ca aveam si astfel de musafiri.
Au urmat pregatiri, muzica, confeti, surle, trambite, etc................In timpul petrecerii unul dintre veri ma intreaba: "Dar in cat suntem azi?", iar eu raspund mandra: "In 4 iulie". Ei ce credeti ca a urmat? Dezamagire mare, pe motiv ca nu sunt acasa in America, pt ca ei ar fi avut: foc de artificii, gratuitate la McDonald's , nu stiu ce concursuri interactive, nu stiu ce carti gratuite si multe alte chestii pe care nu le-am inteles cu bruma mea de engleza de la vremea aia, ca ma si gandeam cine m-o fi pus sa deschid gura, ca acum turuie sata si nu am inteles decat 20-30 % din ce spunea.......... timpul a trecut, dar de fiecare data zambesc la amintirile de atunci.
Ei, dar acum doua zi chiar a fost frumos si m-am simtit minunat: am primit peste 330 de mesaje pe Facebook, vreo 30 pe telefon, vreo 20 de apeluri si 7 buchete de flori. In plus sotul m-a scos la resturant si am servit masa doar noi doi. Desi eram foarte obosita, am gustat din plin fiecare moment si nu am putut decat sa ma bucur stiind ca sunt atatea ganduri bune indreptate spre mine. Poate ca veti spune ca sunt un pic mai carcotasa daca va voi spune ca totusi ceva imi lipseste..................as vrea totusi sa nu ma judecati prea aspru si sper sa ma intelegeti mai ales cele care sunteti in aceeasi situati ca si mine.
Da! Imi lipseste un copilasi ! Imi doresc tare mult! E adevarat ca am 4 finuti , toti imi sunt extrem de dragi si ma topesc de fiecare data cand ii iau in brate, dar oare cer prea mult daca vreau si eu bebele meu? Dupa multe, chiar foarte multe incercari din punct de vedere al sanatatii, interventii chirurgicale, analize si alte 'spe-mii de investigatii, am ajuns la ferilizare in Grecia. Din pacate , desi imi luasem toate masurile si facusem mult mai multe nalize si investigatii decat cerusera ei, ceva nu a mers..............a fost dureros...........foarte.........mai sunt momente cand ma sint coplesita si sunt la un pas sa plang. Cu toate astea trebuie sa merg inainte si sa sper, sa sper ca Dumnezeu ma va ajuta si intr-o buna zi imi voi putea strange in brate propriul copil. Numai asa cred ca as fi pe deplin implinita!
Ar mai fi ideea de acceptanta, ideea ca trebuie sa ne acceptam soarta si sa ne ducem crucea asa cum ne-a dat-o Dumnezeu. Probabil ca mai am pana voi atinge acel grad de intelepciune. Pana atunci inca mai sper...................poate totusi un sufletel, anul viitor , peste 2 ani, sau cine stie peste cat, va sta in bratele mele chiar de ziua mea! Atunci va fi minunat! Cu voia Domnului, totul e posibil!
Comentarii