Eram in aprilie, in Saptmana Mare a Pastelui. Nu ma simteam prea bine, tuseam, aveam frisoane, ma dureau ingrozitor picioarele, nu aveam chef de nimic. Vroiam doar sa stau in pat.
Am vorbit toata ziua la telefon cu cateva asistente, pentru a vedea ce as putea lua impotriva racelii, fiind si insarcinata. La un moment dat, una din asistente m-a trimis la Urgenta, sa imi fac un test Covid, deoarece aveam toate simptomele. Eu nu am crezut-o; eram sigura ca este o simpla raceala. Sotul era plecat cu serviciul, asa ca seara, la ora 21, am rugat-o pe bunica mea sa vina sa stea cu fetita cat timp eu merg la urgenta.
Afara era bezna, era frig. Micuta Alexandra, vazand ca plec fara ea, a inceput sa planga, rugandu-ma sa nu plec. Am plecat cu inima zdrobita. Odata ajunsa la urgenta, le-am spus ca este posibil sa am Covid19. Mi s-a facut testul rapid (cel cu betisor in nas) si in cateva minute a venit rezultatul: POZITIV. Cadrele medicale erau uimite de cat de intens se colorase testul.
A venit medicul de garda, care ulterior s-a consultat telefonic cu medicul ginecolog pentru a stabili ce tratament imi poate administra. Eu aveam calduri; deja ma vedeam internata la sectia de Covid. Mi s-a administrat Paracetamol perfuzabil si inca un medicament ( nu imi amintesc exact ce).
Dupa ce perfuzia s-a terminat, am primit o reteta pentru medicamente si mi s-a spus ca va trebui sa stau 2 saptamani acasa, in izolare. M-am intors fericita acasa, deoarece o voi revedea pe micuta mea Alexandra.
Astfel am stat 2 saptamani in izolare, toti 3: eu, sotul si micuta Alexandra. Am urmat tratament cu Amoxicilina, Paracetamol, Algocalmin si Vitamina C. Nici un antitusiv. Au fost zile grele. A fost primul Paste in care nu am putut sa gatesc NIMIC: nu friptura, nu cozonac, nu oua rosii. Desi am avut de toate: mama, bunica, vecinii, rudele, cu totii ne lasau la usa cele necesare.
Cele 2 saptamani de izolare au trecut destul de greu. Cu timpul am ramas fara gust si fara miros; ma simteam slabita, nu prea aveam pofta de mancare, aveam in continuare febra, frisoane, dureri musculare. Majoritatea timpului mi-o petreceam stand in pat. Imi doream sa dorm mereu. Abia spre sfarsitul celor 2 saotamani am inceput sa ma simt ceva mai bine. Mi-a fost destul de greu sa pornesc iarasi din loc, oboseam destul de repede.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca am trecut cu bine prin aceasta experienta, si ca nu am fost mai grav. Desi, tot timpul m-am gandit la bebele din burtica, intrebandu-ma daca antibioticul il va afecta sau nu.
Comentarii