Pe 10 februarie, la ora 8 dimineata, m-am dus sa vorbesc cu doamna doctor ginecolog (care ma urmareste de 10 ani si imi este tare draga), sa stabilesc cand facem primul eco sa vedem daca totul e bine. Mi-a zis sa vin pe 14 februarie, la o clinica privata din orasul in care locuiesc.
De ziua indragostitilor am sperat sa vedem o inimioara, fiind foarte sigura ca dupa ultima menstruatie, eram in 6 saptamani si un pic. Am stat un pic in sala de asteptare, deoarece nu aveam programare (era full pe ziua respectiva) si asteptam sa ma cheme doamna doctor. Mi-am luat dosarul cu toate analizele si biletele pe care le aveam inca de la iesirea din Maternitate (credeam ca va fi nevoie de un istoric al bolilor). M-am tot gandit la intrebari (mi-am facut o lista intreaga), chiar daca eu eram pregatita pentru sarcina asta (am citit si rascitit carti, articole, am vazut tot felul de emisiuni pe diferite posturi de televiziune despre sarcina si nastere).
Intr-un final, am intrat si noi (sotul a cerut sa intre odata cu mine). M-a intrebat data ultimei menstruatii si m-am urcat pe masa. A durat putin cam mult, dar pe ecran a aparut o bulinuta neagra. Doamna doctor ne-a explicat ca dupa masuratori varsta este de 4 saptamani si 3 zile si nu de 6, cum credeam eu. Si pentru ca e asa de mic nu vedem decat saculetul embrionar. Insa este bine pozitionat. Atat de fericiti eram incat am uitat sa mai punem vreo intrebare. Urmatoarea intalnire cu doamna doctor avea sa fie la 6 saptamani, pentru analize si confirmare ca e viabil embrionul.
Comentarii