-
Sâmbăta, 8 Iulie, am avut ceva dureri, dar care migrau către picior, nu le-am băgat prea mult in seama ca luni trebuia sa merg la control.
La ora 12:30, duminica, de 10, 15 minute ma pusesem in pat sa dorm, dar am simțit ceva ud, credeam ca este scurgere vaginală, ceva cu care eram obișnuita, problema era ca nu se mai oprea, m-am dus către dus in timp ce tati era mai panicat decât mine.
La 1:30 eram deja internata, contracții am început sa am după ora 4, contracții care nu au dus nicăieri, la ora 12 nu eram dilatata deloc.
Am început sa primesc perfuzii pentru contracții, nimic, nu eram dilatata, abia seara după ora 18 am început sa ma dilat, dar atât de greu, la ora 22 eram dilatata abia 2 cm, durerile erau atât de mari, bebe apasa foarte tare pe colul uterin, iar el nu se dilata.
Am crezut ca vie nu mai ies din maternitate, ca acolo îmi dau ultima suflare.
Contracțiile au fost pana in ultimul moment suportabile, durerea venea din partea colului care era foarte presat de bebe.
După ore in șir de lacrimi si imposibilitatea de a ma calma, mi-am luat inima in piept, am spus acum ori niciodată si cu ultimele puteri, după ore întregi de dureri si oboseala, luni, 10 Iulie, ora 8, l-am cunoscut pe Tudor, un bebe de 3 kg, care a vrut sa își facă apariția cât de repede posibil.
Când l-am văzut in brațe la mine nu a mai contat nicio durere, orice ruptura parca s-a refăcut si totale durerile au dispărut pentru totdeauna. Au meritat lacrimile, durerile si acum nopțile nedormite? Da, când ma uit la el nu îmi pot stăpâni lacrimile.
Bine ai venit Tudor, ne-ai umplut inima de emoții si sentimente pe care nu le-am mai simțit pana acum, dar care îmi vor face zilele mai bune.
Comentarii